FC Barcelona - Comunitatea fanilor din Romania
contactcontact scrie si tu despre FCBarcelonascrie si tu Flux RSSaboneaza-te twittertwitter


Tenerife – Barcelona 0-5. Sa vina Sevilla!

Articol scris de adminJan 11th, 2010

Messi
Barcelona s-a impus clar pe terenul lui Tenerife printr-un hattrick al lui Leo Messi, un gol al lui Puyol si un autogol al lui Luna

In lipsa lui Ibrahimovic, Pep Guardiola a hotarat sa il titularizeze in centrul atacului pe Bojan Krkic, iar canteranul a raspuns prin cea mai buna evolutie personala a stagiunii reusind trei pase decisive, toate fructificate de Messi. Carles Puyol si autogolul lui Luna din final au completat o victorie facila a catalanilor, care in urma victoriei isi mentin prima pozitie in fruntea clasamentului din Spania si egaleaza la numarul de goluri marcate pe Real Madrid.

Barcelona a facut o prima jumatate de repriza atipica: in fata unei echipe evident inferioara dar care a compensat lipsa de valoare prin entuziasm, catalanii nu au reusit sa mentina deloc posesia mingii. Cu linia mediana in stare de hibernare, elevii lui Guardiola s-au vazut inghesuiti in propria jumatate de teren si au avut noroc sa scape fara gol primit dupa cateva actiuni curajoase ale gazdelor. Dupa doar cinci minute de joc, Busquets a pierdut o minge la centrul terenului, Nino a recuperat si l-a deschis in careu pe Alfaro, iar acesta a sutat peste Valdes, dar mingea a lovit transversala. Un minut mai tarziu, acelasi Alfaro a scapat singur cu Valdes dar portarul catalan a scos cu piciorul in corner.

Din minutul 30, catalanii si-au amintit ca sunt campionii universului fotbalistic, au apasat pe acceleratie si in doar 10 minute au punctat de trei ori. Primul care a facut-o a fost Messi in minutul 36, gasit nemarcat in centrul careului de Bojan dupa o serie de driblinguri naucitoare pe partea stanga. Dupa o mare ocazie a lui Henry, al carui sut din interiorul careului a trecut la mica distanta de poarta, catalanii si-au dublat avantajul in minutul 43 prin Puyol, care a reluat cu capul mingea centrata perfect de Messi dintr-o lovitura libera de pe partea dreapta dupa un fault stupid al lui Kome asupra lui Dani Alves. Chiar inainte de pauza, Barca a dat din nou lovitura dupa ce Iniesta a controlat incredibil mingea intre cinci jucatori adversi, l-a deschis pe Bojan pe stanga, iar acesta a centrat in fata portii goale de unde Messi a facut 3-0.

Barcelona a inceput si repriza secunda tot in ofensiva si Henry a lovit bara in minutul 47 cu un sut din interiorul careului dupa o pasa a lui Messi. Francezul a mai avut doua bune ocazii de a marca, dar golul a venit tot din partea lui Messi, cu un lob magic din marginea careului peste portarul advers dupa o minge intoarsa inapoi de Bojan, la al treilea assist al serii. In final avea sa fie 5-0 dupa ce Luna a trimis balonul in proprie poarta in minutul 85, rapindu-i lui Pedro bucuria de a marca in fata familiei, venita cu mic cu mare sa il vada pe stadionul unde a facut primii pasi in fotbal.

Barcelona se impune clar in Insulele Canare, ramane pe prima pozitie a clasamentului in Primera Division si intra cu un moral excelent in saptamana in care va da piept de doua ori cu Sevilla, intai in cupa in deplasare si apoi pe propriul teren in campionat.

40 comentarii »
  1. Victorie la scor, abia astept rezumatul! :D

  2. Foarte frumos ai scris cronica :) ..Visca el Barca

  3. Bojan ar putea fi folosit si in spatele varfurilor daca ii place asa mult sa paseze decisiv. :)

  4. Meciul l-am inceput foarte prost, ne-au dominat categoric pana in minutul 30, apoi a iesit la rampa Iniesta, Bojan si Messi, nu ma asteptam k dupa 30 de minute slabe sa conducem cu 3-0 la pauza.In a doua repriza practic Barca s-a multumit mai mult sa tina de minge, adversarii nu au mai pus in pericol poarta noastra, iar Messi a marcat o bijuterie de gol profitand de faptul k portarul lor era plecat dupa seminte, iar Pedro a provocat autogolul lui Luna.
    Sunt foarte multumit de jocul din aceasta seara, dar ce ma bucura ce mai mult e faptul k Iniesta si-a revenit, acesta este Iniesta pe kre il stiu eu, as prefera k Messi sa nu straluceasca deloc si sa inscrie 2, 3 goluri decat sa impresioneze si sa nu marcheze.

  5. Pedrito a fost aclamat de tribuna la marcarea ultimului gol, chiar daca nu el a impins mingea in poarta, faza pe care a facut-o a fost frumoasa. Oamenii de acolo sunt mandri de talentul pe care l-au dat Barcelonei, se vede civilizatia in Canare.

  6. Da, o cronica ce descrie fidel cam ce s-a intamplat pe teren. In plus as sublinia golul al 4-lea (al 3-lea al lui Leo), pe care pot sa-l numesc fara sa dau dovada de entuziasm, ca fiind golul anului 2010 de pana acum in Primera. E incredibil cum a lobat perfect in vinclu, desi nu vreau sa rapesc nimic din meritul lui Bojan, care a pasat perfect. de asemenea, nota 10+ pentru Victor. Ne-a salvat, literelmente, in prima repriza, cat ne-au calarit aia.

  7. Acum nu il mai critica nimeni pe Victor? :)

  8. Roscalinho, se vede civilizatia din Spania si Occident, in general. Sa nu uit, Andres a jucat magistral, si a suplinit apatia lui Xavi, care nu a putut misca in front, fiind marcat la sange. Ma bucur tare mult pentru Iniesta, faza aia cand a “dat fum” la 5 insi imi dovedeste ca si-a revenit 100%. Bravo si la mai mare! Cum ii spuneam si lui suk, daca pui 3 la marcaj la Xavi, si mai pui 3 la Iniesta, cati iti mai raman in echipa pentru restul de 8 de la Barca?! :)

  9. inca o data se vede ca daca joci deschis cu noi – iei caruta de goluri.. nu ma asteptam la asa deznodamant dupa primele 10 minute.. excelent Messi, Iniesta, Bojan ( in sfarsit ) dar si Valdes.. bineinteles sa nu ne asteptam ca toate echipele sa joace asa deschis.. rezultat de moral, numai bun inaintea Sevillei..

  10. Asa cum spune si cronica, dar cum ari spus si voi, meciul a fost inceput destul de prost si numai datorita lui Valdes am reusit sa pastram tabela “alba”. Atat Maxwell, car si Marquez si-au intrat mai greu in ritm, iar asta a condus la cateva ocazii periculoase la poarta lui Valdes. Din minutul 30 am inceput sa jucam fotbal si lucrul asta s-a vazut si pe tabela. In ciuda celor 3 goluti inscrise de catre Messi, eu spun ca Andres poate fi desemnat omul meciului. Partida excelenta facuta de optarul Barcei, A controlat cam tot ce s-a intamplat la mijlocul terenului, iar actiunea de la golul 2 al lui Messi, cand a pasat excelent dintre 5 adversari catre Bojan, merita pusa in rama. Puyol a fot iarasi imperial. Ce m-a surprins un pic? Mingile pe care le-a gresit Xavi, care au fost cam multicele pentru el. A fost un pic cam absent din joc, dar asta e. Bine ca am facut un meci bun si ca am castigat la sor, fapt care poate sa ne dea mare incredere in continuare. Aaaa, era sa uit. Mare meci facut si de Bojan. Ar fi fost fantastic sa inscrie si el, dar, oricum, cu 3 assisturi se plaseaza intre cei mai buni jucatori ai meciului. Despre lobul lui Messi…no comment!

  11. Golul lui Messi mi-a adus aminte de un gol asemanator al lui Cantona la United…tot un lob senzational. Probabil multi il stiti, nu am timp sa-l caut acum pe youtube. In reste despre Leo prea multe nu mai sunt de spus…daca la un meci in care nu prea a iesit in evidenta, a reusit totusi in hattrick, printre care un lob de zile mari eu chiar nu mai am ce comenta :)
    Ieri Busquets a fost foarte slab, Xavi dupa cum spuneati multi marcat extrem de strict nu prea a avut ce sa miste, dar Andres i-a preluat rolul. Valdes magistral…dupa cum spuneam, atunci cand avem mai mare nevoie de el se achita cu brio de sarcinile sale.
    Cat despre Bojan, sper ca acest meci sa reprezinte revenirea sa. Sper sa fie o descatusare psihica, sa scape de toate frustrarile care l-au macinat in aceste luni si sa-si dea drumul la joc.

  12. Shininq, eu imi amintesc ca si Eto’o a dat un gol asemanator cu cel al lui Messi, dar nu mai stiu meciul. P-ala al lui cantona nu mi-l mai amintesc, dar pe cel al lui Eto’o, da.

  13. Cu Depor parca, dar nici eu nu-mi mai amintesc exact :)

  14. Cand un jucator iti da 3 goluri dintre care unul o bijuterie, nu cred ca mai poate fi pus la indoiala faptul ca e omul meciului :) Cine vrea sa il critice pe Valdes, nu are decat sa o faca. Insa cei care fac asta au ochelari de cal si refuza sa vada de cate ori ne-a scos Valdes in ultimii 2 ani ;)
    Sper sa joace Leo la fel de bine si miercuri pt ca avem obligatia sa incercam sa intoarcem rezultatul pe Sanchez Pizjuan.

  15. Cand un jucator iti da 3 goluri dintre care unul o bijuterie, nu cred ca mai poate fi pus la indoiala faptul ca e omul meciului :) Cine vrea sa il critice pe Valdes, nu are decat sa o faca. Insa cei care fac asta au ochelari de cal si refuza sa vada de cate ori ne-a scos Valdes in ultimii 2 ani ;)
    Sper sa joace Leo la fel de bine si miercuri pt ca avem obligatia sa incercam sa intoarcem rezultatul in Sevilla.

  16. O parere si despre Henry…din ce in ce mai mult devine un excelent jucator de echipa, face pressing si ofera multe spatii si mingi utile pentru coechipieri. Poate ca nu mai are acel instinct de killer in fata portii(parerea mea este ca are si mult ghinion in acest sezon cu o gramada de bare), dar serviciile pe care le aduce echipei nu pot fi puse la indoiala. Plus experienta sa extraordinara care poate conta in momente cheie. Eu chiar sper sa ramana si din vara pentru ultimul sau an de contract.

  17. Exact asta am observat si eu in ceea ce-l priveste pe Henry. Meciul de aseara mi-a adus aminte de exceptionalele meciuri pe care le-am facut in sezonul trecut, iar asta nu poate decat sa ma bucure. Ok, nici adversarul n-a fost cine stie ce, si chiar daca reuseau sa deschida scorul la actiunile pe care le-au avut la inceput, eu sunt convins ca tot Barcelona castiga.
    Evan, da, in principiu ai dreptate in ceea ce priveste jucatorul meciului (cele 3 goluri ale lui Messi cantaresc enorm, iar asta va ramane in istorie, pe cand, faptul ca Andres a facut un meci excelent aseara, probabil ca nu) , dar eu am fost foarte entuziasmat de jocul exceptional pe care l-a facut Inieasta, si de aceea il consider jucatorul meciului. M-a bucurat enorm revenirea lui. Treptat, treptat observ ca se apropie de forma din sezonul trecut. ;)

  18. Mai are Henry pana sa ajunga la forma din sezonul trecut, dar e pe drumul cel bun.
    I-a luat ceva timp sa isi revina, la fel si lui Bojan care vad ca prefera acum sa serveasca goluri pe tava coechipierilor. Sper sa ramana cu picioarele pe pamant si sa traga tare si cu Sevilla, totusi e un trofeu pus in joc si acolo…

  19. Asta-i printre cele mai faine 2 loburi ale lui Messi; :P celalalt, pentru mine, fiind golul lui de debut.

  20. Makro, si mie mi-a palcut foarte mult jocul lui Andres aseara dar clar contributia lui Messi a fost mai importanta decat a sa deci nu are cum sa nu fie omul meciului. Eventual evolutia lui Iniesta poate fi cea mai mare bucurie a meciului in afara de goluri :D

  21. Mai are un lob tare la nationala la Copa America acum vreo 2 ani parca…

  22. stie cnv un site cu statisticile juktorilor de la barcelona?? asisturi, goluri, goluri din pemalty… inafara de wikipedia

  23. Incearca pe transfermarkt.de, poate gasesti ceva acolo, dar se pune accentul mai mult pe jucatori si pe cotele de piata.

  24. lam vazut pe ala da nu da decat principalii marcatori si specifica si kte gluri au marcat din penalty… oriqm ms roscalinho

  25. defapt nici statistica cu goluri din penalti nu este p transfermarkt… lam incurcat cu goal.com

  26. uite aici coco dar nu spune cate sunt din penalty
    h ttp://soccernet.espn.go.com/team/squad?id=83&cc=3888

  27. ms mult Evan

  28. Coco, esti pasionat de statistica? :)

  29. nu chiar da voiam sa fac o paralela cu real madrid….barca > real …. momentan, conform statisticilor…si clasamentului

  30. Fratilor, cine vrea statistici sa intre pe site-ul oficial la fotbal, subcategoria statistici. Mai complete decat acolo, per total echipa si pentru fiecare jucator, nu cred ca gasiti nicaieri. Si asisturi, si goluri din penalty, si cam absolut tot.

  31. Asa, sa nu uit, statisticile sunt chiar defalcate pe Liga, CL si Cupa.

  32. Sunt curios ce spune statistica… ne dai si noua de veste cand termini paralela, ok?

  33. @Roscalinho

  34. @Roscalinho
    sa nu crezi ca am luat un pix si o hartie si am sa faqt calcule si calcule pt fiekre juktor…. mam uitat pe statistik d p siteul kre la postat evan la fiekre juktor in parte…. am luat pe fiecare post cate un juktor de la fiecare echipa… casillas mai bun decat valdes, d alves mai bun decat ramos, higuain mai bun decat ibrahimovic, messi mai bun decat ronaldo(zic eu, fiindca are mai multe pase de gol), iniesta si xavi mai buni decat xabi si diarra cu siguranta, puyol mai bun decat albiol sau pepe, si mai sunt… dar tiam zis k nu miam luat foaie si pix sa scriu toate astea…. poti sa dai si u o privire p site…plus k barcelona a jukt mai mult si cu juktori de la echipa a doua, nu a iesit din cupa spaniei si ink nu a pierdut nici un trofeu… si asta cu bani mai putini decat real

  35. Makro, in liga campionilor a inscris Eto’o un gol asemanator in anul 2005 in grupe, dar nu mai stiu sa-ti spun exact, dak nu ma insel impotriva celor de la Panathinaikos :-?

  36. Da suk, contra celor de la Panathinaikos a inscris Eto’o, cam din coltul careului a dat el, cu dreptul.

  37. Asa e Evan, rezumatul acelui meci :)
    http://www.youtube.com/watch?v=Smu7ZS6pcns

  38. lonul acela inscris de messi la copa america a fost impotriva mexicului,gol extraordinar de altfel. messi,bojan,iniesta,puyol si valdes au fost foarte buni in acest meci.lobul lui messi a fost magnific si ma bucur foarte mult ca bojan a revenit in forta

  39. ooops uneori raman si eu uimit de ce scriu ” ionul” :) am vrut sa scriu golul,ma scuzati

  40. ce vremuri ce vremuri

Comenteaza acest articol!

Help avatar
Articole similare
Prezentarea fanilor FC Barcelona din Romania
FootballClub.ro
Real Madrid
Arsenal
Manchester United
Manchester United
Juventus
roblogfest